home

ANTEM oferă peste 500 de materiale didactice pentru învățarea simultană a limbilor română și găgăuză pentru copiii din Găgăuzia și părinții acestora

La data de 14 septembrie curent, Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) va organiza, în premieră, o conferință de lansare a manualelor și a setului de carduri pentru învățarea simultană a limbilor română și găgăuză pentru copiii din Găgăuzia și părinții acestora. 
Materialele sunt elaborate în limbile română și găgăuză în cadrul proiectului Integrare cu respect pentru diversitate cu suportul financiar al Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale OSCE de la Haga. Acestea reprezintăo paradigmă nouă în învățarea simultană a limbilor de către copiii preșcolari împreună cu părinții lor din regiunea UTA Găgăuzia.

Evenimentul va avea loc la Comrat, biblioteca regională ”Piotr Draganov”, str. Pobeda 46, ora 10.00. Invitații la conferință sunt autorii materialelor, Irina Vlah, bașkan al UTA Găgăuzia, Elena Cernei, viceministru al educației al RM, Oleg Babenco, director general al Biroului Relații Interetnice, manageri și educatori ale grădinițelor beneficiare ș.a.

Proiectul prevede atât elaborarea materialelor didactice pentru copii și părinți cât și crearea condițiilor, pentru minim 150 copii (5-7 ani) și părinții acestora, de a studia, în paralel limba română și găgăuză, fapt ce le va favoriza coeziunea și integrarea lingvistică, socială și profesională și va contribui la păstrarea identității etnice și a patrimoniului cultural în regiune.

  • DUAL_Lansare-carte-si-carduri_ro1
  • IMG_6075-1024x768
  • IMG_6112-1024x768
  • IMG_6200-1024x768
  • IMG_61211-768x1024

Noi pe Facebook

Etichete